Dureri de spate
Ce facem când se manifestă?
Simptome, cauze și metode de tratament
Rezervă acum!De multe ori subevaluate, durerile de spate reprezintă una dintre cele mai răspândite afecțiuni, pentru persoane de diferite vârste și stiluri de viață. În ultimii 10 ani, s-a constatat că încep să apară din ce în ce mai devreme – astfel că nici copiii nu sunt scutiți de acest simptom. Iar societatea modernă, plină de ecrane și obiceiuri nesănătoase, contribuie și ea din plin la a crea condițiile de apariție a durerilor de spate la toate vârstele. Este timpul să înțelegem cum le putem face față, să aflăm care sunt cauzele, simptomele și, mai ales, cum putem să le tratăm din timp.
Vom afla ce tipuri de dureri de spate sunt cele mai obișnuite, cum se manifestă, ce le poate provoca și, mai ales, în ce fel ne poate ajuta tratamentul balnear pentru a le remedia.
Durerile de spate pot fi asociate cu problemele articulațiilor vertebrale, generate de osteoartrită, spondiloză, sciatică sau pot fi dureri musculare generale, de la suprasolicitare și întindere excesivă a mușchilor spatelui. În funcție de localizarea lor, sunt lombare, cervicale sau dorsale.
Localizate în partea inferioară a spatelui, durerile lombare variază de la o durere surdă la o senzație ascuțită sau de arsură. Cele dorsale sunt resimțite în zona mijlocie a spatelui și pot fi rezultatul problemelor la nivelul coloanei vertebrale sau a mușchilor din această regiune. Cel de-al treilea tip, durerile cervicale, afectează zona gâtului și a coloanei cervicale, provocând rigiditate și disconfort.
Cauzele sunt numeroase și pot fi grupate în câteva categorii mari. În primul rând, sunt cauzele medicale, care au la bază o afecțiune degenerativă a aparatului locomotor. Aici intră probleme ale discurilor intervertebrale, ale articulațiilor coloanei vertebrale, herniile de disc, artrita, osteoartrita, sciatica sau stenoza spinală. Afecțiunile organelor interne, precum bolile renale sau digestive, dau dureri de spate, la fel și anomaliile congenitale ale coloanei vertebrale sau diferite predispoziții genetice. Accidentele, căderile sau mișcările bruște pot provoca leziuni ale coloanei vertebrale, ale mușchilor spatelui sau întinderea excesivă a acestora.
O altă cauză importantă pentru multe dureri de spate este cea generată de stilul de viață. Din păcate, devenim din ce în ce mai sedentari. Orele prelungite petrecute într-o poziție statică, fie la birou, în fața unui computer sau la televizor, slăbesc mușchii spatelui și încetinesc circulația sanguină, iar ligamentele se rigidizează și devin mai predispuse la leziuni.
De exemplu, poziția îndoită a gâtului și a spatelui în timpul utilizării prelungite a telefonului mobil, poziția la birou cu spatele aplecat, lucrul de pe canapea sau din fotoliu – toate pun presiune asupra mușchilor spatelui și perturbă alinierea normală a coloanei vertebrale. Lipsa exercițiilor fizice regulate slăbește mușchii, iar greutatea corporală în exces pune presiune suplimentară asupra coloanei vertebrale și a discurilor intervertebrale. În plus, s-a demonstrat că stresul și tensiunea psihologică duc la contractarea mușchilor, amplifică percepția durerii și afectează calitatea somnului.
Deci – o mulțime de cauze, și multe dintre ele atât de comune, încât puțini dintre noi pot spune că nu au avut niciodată în viață o durere de spate. Cheia este încetinirea agravării și cronicizării acestor dureri, ameliorarea lor și prevenirea ca ele să se transforme într-o afecțiune permanentă, imobilizantă.
În prima fază, trebuie corectate cauzele care le determină. Dacă ele provin din stilul de viață sedentar, poziții defectuoase, stres și lipsa mișcării, atunci, cea mai la îndemână soluție – și totodată, din păcate, cea mai puțin urmată – este corectarea acestor cauze. De exemplu, este indicat ca, la un interval de aproximativ 40-45 de minute petrecute pe scaun, să faci câteva mișcări simple, precum ridicarea de pe scaun și parcurgerea unor pași.
Dacă lucrezi de la birou, asigură-te că scaunul și masa sunt reglate astfel încât să susțină o poziție corectă. Când stai în picioare, menține spatele drept, umerii relaxați și capul în poziție neutră. Fă exerciții ușoare de stretching, cu întinderi ale gâtului, umerilor și spatelui. Yoga sau pilates pot fi, de asemenea, benefice, iar activități precum mersul pe jos sau înotul întăresc mușchii spatelui și îmbunătățesc postura. Începe cu activități ușoare și crește gradat intensitatea.
Când vrei să calmezi pe loc o durere de spate, o pungă cu gheață sau o pungă de apă caldă aplicată pe zona dureroasă reduce inflamația și ameliorează disconfortul. Alternarea între aplicarea căldurii și a frigului poate fi de asemenea eficientă.
Deși, cu siguranță, nu vrem să ajungem în situația unor dureri de spate cronice, uneori este prea târziu. Mai ales în cazul unor afecțiuni degenerative sau reumatismale, când este nevoie de ceva mai mult decât corectarea posturii și stretching. Așadar, în acest caz, cum pot ajuta tratamentele într-o stațiune balneară și care sunt cele mai indicate în cazul durerilor de spate?
Vom începe, așa cum este de așteptat în cazul stațiunii balneare Lacu Sărat – unde se află Alma Health & Retreat și una dintre cele mai mari resurse de nămol sapropelic din țară – cu terapii balneare cu nămol. Aplicat cald, pe zona afectată, nămolul sapropelic reduce inflamația prin vasodilatație și prin transferul de minerale și elemente nutritive, la nivelul pielii. O inflamație reprezintă o stagnare de sânge într-o anumită zonă, iar prin transfer termic ea se poate relaxa, îmbunătățind circulația. Mineralele se absorb mai ușor și vindecă zona afectată.
Apa sărată hipertonică – captată direct din Lacul Sărat în cabinetele de tratamente balneare de la Alma Health Center și în piscina interioară – reprezintă o altă resursă valoroasă de tratament în cazul durerilor de spate. Băile cu flotație în piscina apă sărată reduc presiunea asupra coloanei vertebrale și oferă o senzație de greutate redusă. Apa caldă stimulează circulația sanguină și contribuie la relaxarea mușchilor.
Dincolo de aceste resurse și terapii naturiste, la baza de tratament Alma Health Center vei găsi 60 de cabinete de tratament individual, dotate cu echipamente de electroterapie de ultimă generație. Special pentru durerile de spate, medicul specialist va recomanda dintre: Terapia TECAR (cu efect termic profund, energetic extra și intra-celular, care combate durerile, contracturile și întinderile musculare), laserterapie, magnetoterapie, Super Inductive System (tehnologie inovatoare ce are efect antialgic în durerile articulare, lombare, afecțiuni neurologice), ultrasunete sau electroterapia de frecvență joasă și medie.
Ai de asemenea, o ofertă bogată de masaje pe diferite grupe musculare, din care medicul le va recomanda pe cele potrivite ție, precum și tratamente de kinetoterapie și hidro-kinetoterapie în piscina cu apă sărată.
Mai mult, am creat un pachet balnear special dedicat tratării durerilor de spate. “Școala Spatelui” este un pachet medical ce conține 5 terapii / zi (proceduri pe bază de nămol, hidroterapie, masaje, electroterapie și gimnastică medicală / kinetoterapie), plus acces la piscina interioară cu apă sărată.
Concluzia? Este esențial să acorzi atenție simptomelor și să fii la curent cu semnalele corpului tău și, dacă durerile de spate persistă sau devin incomode, nu ezita să te consulți cu un specialist. Înțelegând diversele tipuri, simptome și cauze ale durerilor de spate, poți lua măsuri preventive simple și eficiente. Descoperă toate pachetele de terapii de la Alma Health Center și fă rezervare pentru un sejur de sănătate! Tu ești arhitectul propriei tale stări de bine! 🌟
Centrul balnear din cadrul Alma Health & Spa Retreat este un complex modern ce va folosi resursele naturale din stațiunea balneară Lacu Sărat, nămolul sapropelic extrem de mineralizat și apa sărată a lacului. Recunoscută pentru tratarea durerilor de spate și a altor afectiuni, stațiunea Lacu Sărat are peste 100 de ani de tradiție în vindecarea și ameliorarea durerilor, folosind resursele balneoclimaterice.
Centrul balnear Alma te așteaptă cu 60 de cabinete de tratament, inclusiv kinetoterapie și fizioterapie, specialiști de top și echipamente moderne, gata să raspunda și să trateze durerile de spate, precum și o lista lungă de alte afecțiuni.
.